Termeni și condiții -Evadare în Dealu Mare

Alte informații utile și condiții generale legate de Evadarea în Dealu Mare

Pe fiecare traseu, în funcție de numărul de oaspeți, aceștia vor fi împărțiți într-unul sau mai multe autocare ori microbuze, programul exact de vizitare urmând a fi comunicat la îmbarcare.

PROGRAM

Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica programul. Mijloacele de transport vor pleca la orele 9.30 din Piața Victoriei, vizitarea primei crame va începe aproximativ la orele 11.00.

Pentru fiecare cramă e prevăzută o durată de aproximativ 3 ore (vizită, degustare, gustări, întrebări și răspunsuri, achiziții de la fața locului).

Plecarea înapoi către București se va face la orele 20.00 (ora estimată de ajungere la Piața Victoriei fiind 21.30).

RESPECTAREA NORMELOR DE SIGURANȚĂ MEDICALĂ

Fiecare autocar/microbuz va fi însoțit de un reprezentant al organizatorilor, care va oferi informații oaspeților și care se va strădui să răspundă, în măsura posibilităților, întrebărilor și dorințelor acestora. La urcarea în autocar, participanților li se va lua temperatura și vor trebui să semneze unele documente (declarații pe propria răspundere privind riscurile asociate COVID19, acord de respectare a programului și conduitei pe durata programului, acord GDPR și opțiunea de a apărea sau nu în imaginile asociate evenimentului).

Pe toată durata călătoriei cu autocarul/microbuzele va fi obligatorie purtarea măștii de protectie și vor fi respectate toate măsurile legale în vigoare referitor la transportul de persoane.

MASA ASIGURATĂ DE CRAME

La fiecare cramă vor fi disponibile platouri consistente și apă (incluse în prețul biletului), astfel încât să nu fie necesară întreruperea programului de vizitare pentru prânz.

ÎNCURAJĂM DOAR CONSUMUL RESPONSABIL

Cantitățile de vin degustate la fiecare cramă și asigurate prin achiziționarea unui bilet sunt de 50 ml din fiecare vin prezentat. Fiecare cramă va prezenta cel puțin câte 4 vinuri (de regulă mai multe).

SĂNĂTATEA PE PRIMUL LOC

Pe toată durata evenimentului vor fi respectate și aplicate normele sanitare aflate în vigoare la data respectivă.

* Organizatorii își rezervă dreptul de a anula evenimentul în orice moment, din orice motive consideră, urmând ca în acest caz oaspeții să primească înapoi banii achitati pe bilet. În cazul în care oaspeții doresc să renunțe la bilet, pot face asta până la data de 16 iunie 2021 și vor primi integral banii înapoi.

CONTACT

  • Organizator: Asociația Profesională Vitivinicolă Dealu Mare, CUI: 14590017, Localitatea Gura Vadului, nr. 4/2, corp C4, cam. 3, jud. Prahova, Gura Vadului, România. Website: www.dealu-mare.ro